Lansăm ediției 8 a Competiției CLUB ACTIV CELS

0 Comment
269 Views

A 8 a ediție în care profesori dedicați ce activează atât în rural cât și în  școli din mediul urban ce au risc de abandon școlar se înscriu în acest program educațional din dorința de a oferi copiilor cu care lucrează cât mai multe OPORTUNITĂȚI de învățare. 

Regăsiți, mai jos,  informațiile necesare despre implicare, viziune și obiectivele proiectului.

Care sunt obiectivele și viziunea pe care ne dorim sa le promovăm?

– Credem în potențialul fiecărui copil, indiferent de mediul din care provine. Prin participarea la acest program copiii își dezvoltă mai multe abilități utile pe tot parcursul vieții, învăța cu bucurie, își exprimă a creativitatea, cooperează cu ceilalți, devin mai responsabili și motivați în procesul de învățare. 

Dar toate acestea nu ar fi posibile fără dedicarea și implicarea profesorilor ce aleg sa coordoneze aceste activități la nivel local. Profesorii înscriși intră în COMUNITATEA profesorilor CELS și beneficiază de suport din partea Asociației Lume Bună: comunicare săptămânală, întâlniri online lunare, ateliere online, accesul la resurse oferite de companiile partenere ale asociației prin intermediul platformei ROC – Resurse Oferite Comunităților. 

Din septembrie 2021 punem la dispoziția profesorilor colaboratori atât suport educațional, cât și accesul la resurse materiale pentru a acoperi anumite nevoi materiale locale prin crearea unui profil de profesor ROC – https://www.asociatialumebuna.com/resurse-roc/

Detalii creare cont aici 

Mai mult decât atât, încurajăm și crearea de noi Cluburi Activ CELS în unități de învățământ care se înscriu direct la cea de-a 8a ediție a Competiției.

Cine poate participa?

– Cadre didactice din mediul rural cât și în  școli din mediul urban ce au risc de abandon școlar (ciclul primar şi gimnazial) ce își propun să coordoneze implementarea de proiecte recomandate de Asociația Lume Bună la nivelul școlii pe care o reprezintă.

Care este perioada competiției?

– 14 noiembrie 2022 – 28 aprilie 2023.

Până când vă puteți înscrie și cum?

– Înscrierile se pot face pană la data de 10 noiembrie 2022. Pentru a fi cât mai operativi în înscrierea dvs vă rugăm să completaţi formularul din linkul google form inscriere ediție 8 – https://forms.gle/29ENPJJtGPnN2dPQ9 

Pentru mai multe detalii, puteți consulta Regulamentul și Anexele dând click aici sau în pagina https://www.asociatialumebuna.com/competitia-club-activ-cels/

De ce să participați ?

 – Pentru că știm că implicarea dvs contează, sunteți oamenii model ce pot aduce schimbarea în bine la nivelul comunității pe care o reprezentați. 

  • Fiecare copil merită șanse egale la educație, iar prin colaborarea noastră vom reduce discrepanțele rural -urban existente în educația din România.
  • Avem o minunată comunitate de profesori dedicați cu care colaborăm de peste 6 ani și ne dorim să o extindem și să ni se alăture cat mai mulți oameni implicați la nivel național și diaspora.

 La finalul competiție, vom premia 7 Cluburi ACTIV CELS cele mai active și implicate pe toată perioada competiției. Acestea vor beneficia de participarea la GALA Profesorilor CELS  – eveniment organizat anual în luna iulie. În cadrul acestui eveniment, cele mai dedicate cadre didactice vor fi premiate și se vor putea bucura de ateliere dedicate și discuții constructive despre cum putem dezvolta împreună noi proiecte.

Desigur, va fi un cadru potrivit în care participanții au oportunitatea de a găsi noi colaborări și noi idei de a-și îmbunătăți activitatea la nivel local. Premiile oferite vin să completeze bucuria de a face parte dintr-un proiect național în domeniul educației și de a fi un model de implicare în comunitatea în care trăiți.

Puteți regăsi pe site articole și fotografii de la edițiile anterioare. 

Toate informaţiile, regulamentul și anexele necesare pot fi regăsite și pe site-ul www.asociatialumebuna.com sau apasand AICI.

Pentru mai multe detalii, vă stăm cu drag la dispoziție la adresa: contact.lumebuna@gmail.com

Implicarea dvs, a profesorilor, este esențială pentru copii și comunitatea în care activați și puteți astfel oferi un viitor mai bun copiilor și tinerilor din România. 

Astfel IMPREUNA facem pași importanți în reducerea DECALAJULUI rural-urban și în reducerea ABANDONULUI școlar. 


Cum a fost Gala profesorilor CELS, anul școlar 2021-2022

Gala CELS, ediția a 7-a, a avut loc în online...

Câştigătorii Competiţiei Club Activ CELS - ediţia a 7-a

Pas cu pas, am ajuns la a 7-a ediție a...