100 de Doruri și 1 Lume mai Bună

Luna iunie este luna celor 100 DE DORURI datorită Asociației Zi de Bine care, nu numai că ne-a sprijinit financiar pentru a realiza acest proiect atât de complex, dar a și comunicat, cu mult suflet, talent și pasiune despre tot ce este cu adevărat important în ceea ce facem.

Citiți în continuare interviul pe care ni l-au luat, publicat și pe blogul Zi de Bine

În iunie, am pus 100 de doruri în 10 categorii și am făcut un traseu identitar al dorului de România în satul Corlățel, jud. Mehedinți, unde unul din cinci copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.

În 5 luni de zile de ateliere culturale, copiii au investigat și au vorbit despre felul în care simt și înțeleg ei dorul, satul lor, despre părinții plecați și despre ce le poate oferi lor acest Acasă, despre lucrurile bune și frumoase care trebuie păstrate în Corlățel. Iar pe 20 iunie, de Ziua Satului Corlățel, am străbătut traseul împreună cu ei. Am descoperit, în 10 popasuri, tradiții uitate, meșteșuguri pe care doar bătrânii și le mai amintesc, cântece și povești, mâncăruri de-ți plouă-n gură, oameni și locuri și bucurii.

#100DeDoruri este o cauză despre Educație și Alinare. Pentru că și asta poate face educația atunci când le oferi copiilor informație, înțelegere, un rol în tot procesul de învățare și jocuri care să-i ajute să le cuprindă pe toate. Cunoașterea și înțelegerea evenimentelor și experiențelor pot să aline. Te pot ajuta să trăiești mai Bine. #100DeDoruri este totodată un proiect de suflet și un vis devenit realitate pentru Larisa și Monica, stâlpii Asociației Lume Bună, alături de care am dezvoltat acest proiect. La final de proiect, ne-am așezat cătinel și am stat de vorbă, despre prezent și despre viitor. Despre ele și despre viziunea unei Lumi mai Bune, te invităm să citești mai jos!

Cine e Lume Bună?

Larisa: Lume Bună este mai mult decât o asociație – este un tărâm în care construim proiecte de educație nonformală împreună cu copiii, profesorii și toți partenerii noștri.

Fiecare proiect este despre și împreună cu toți cei implicați. Ne propunem să construim motivație în procesul de educație și să reducem abandonul școlar din mediul rural (din păcate decalajul urban-rural a fost și mai mult accentuat de pandemie). Este foarte important să invităm copiii să co-creeze, să își asume roluri și responsabilități, să învețe prin experimentare, să fie parte din procesul lor de dezvoltare și de învățare, de multe ori chiar devenind modele pentru comunitate. 

Ce înseamnă pentru voi o lume bună când va gândiți la nevoile specifice pe care le-ați identificat în proiectele voastre?

Larisa: O lume bună prin educație – o lume în care copiii sunt motivați să învețe, să evolueze, sunt pregătiți pentru viață, își descoperă vocația și și-o urmează, alegând o profesie care să le aducă atât împlinire cât și un echilibru economic. 

Sunt o mare admiratoare și susținătoare a ideilor expuse de Sir Ken Robinson și prin proiectele noastre dezvoltăm creativitatea, comunicarea, cooperarea și spiritul civic de implicare. De multe ori observăm o oarecare pasivitate a oamenilor și tocmai din această pasivitate nu iese nimic din zona de dezvoltare comunitară… de evoluție. Evoluția personală sau profesională este cu siguranță în zona de implicare, de asumare, de responsabilitate, de a crea și asta ne dorim să formăm în tinerele generații de azi. 

De ce ați ales să lucrați îndeosebi cu tineri și copii?

Larisa: Copiii și tinerii sunt cei care au cea mai mare nevoie să prindă aripi, să aibă determinarea necesară de a se exprima, de a evolua, de a-și găsi sensul și motivația. Credem că este foarte important pentru ei să își dezvolte abilitățile de comunicare, creativitate și cooperare cât mai timpuriu – aceste abilități fiindu-le necesare pe tot parcursul vieții. Este important pentru copii să își descopere identitatea culturală, valorile tradiționale care îi definesc și diversitatea culturală existentă la nivel național. 

Există multe feluri de a face educație alternativă. Cum ați pus voi în practică educația alternativă prin cultură?

Monica: Nimeni nu le poate face pe toate… Nicio instituție. Oricât de bună ar fi o școală, ea poate și trebuie să pună bazele, dar nu intră prea mult în zona culturală. Și tot „școală” rămâne, adică este percepută de copii ca fiind ceva obligatoriu… Educația alternativă vine să o completeze, să aducă acele lucruri care țin de cultură și societate și pe care nu le găsești în programele școlare. Noi încercăm să ne apropiem altfel de copii, îi chestionăm mereu să aflăm ce le place, ce-i interesează, pentru a broda pe aceste lucruri temele pe care ni le propunem. 

Mai avem și „luxul” de a putea conversa liber cu copiii, fără presiunea notelor, de a le pune tot felul de întrebări și, astfel, de a-i încuraja și pe ei să o facă, de a duce ideile mai departe, de a fi curioși. Apoi vin ei și ne uimesc cu ideile pe care le au, cu creativitatea lor și așa devin motor pentru noi. Și tot așa, construim împreună. Scopul nostru este să-i facem atenți la aceste lucruri despre care aud vorbindu-se mai puțin în jurul lor, cum ar fi patrimoniul (ce cuvânt complicat, nu-i așa?).

Și după ce îi faci atenți, le repeți toate noțiunile astea noi, esențiale, prin diverse metode. Îi ajuți să-și exprime părerile și propriile idei legate de ele, să construiască ceva concret, care rămâne și îi face mândri că au contribuit la ceva important. Este mereu un fir roșu care străbate atelierele noastre. La final, când le pui cap-la-cap și vezi ce a ieșit, parcă nici nu-ți vine să crezi. 

Dar lucrurile astea care par așa ușoare și frumoase pe hârtie se construiesc în timp. Cine crede că într-unul-două ateliere poți face minuni, se înșală. Trebuie timp pentru a face lucruri bune și cu adevărat profunde. Altfel doar bricolăm. 

România are un patrimoniu cultural extrem de bogat, material și imaterial, care ușor se stinge, în timp ce în urmă rămân regrete și dorul de ce a fost odată. Ce putem face pentru a da timpul înapoi?

Monica: Nu putem da timpul înapoi. Poate doar ca exercițiu de imaginație, în filme, în cărți… 

Pentru orice ține de cultură este nevoie de educație, cât mai de timpuriu. Cunoașterea este primul lucru. Copiii merg acasă și, în multe cazuri, ajung să-și facă chiar ei părinții atenți la ce află. Ajung să-i educe într-un fel. Cred că sunt mai multe șanse să faci un lucru important într-o comunitate pornind de la copii. E investiția cea mai bună pentru entuziasm. 🙂

Și copiii se mai entuziasmează la povești. Așa că scormonim după legende și povești, obiceiuri, îndeletniciri și obiecte uitate și le scoatem la lumină. Facem cu ele alte povești și le recirculăm. Este important să le transformăm și să le transmitem într-o formă adaptată la prezent, nu doar să le ștergem de praf și gata. 

Cu milioane de români plecați în străinătate la muncă, România de azi este pe puțin România celor 100 de doruri. Mai e ceva de făcut cu ele în afară de a le contabiliza?

Monica: Pentru a-ți reuși cele de mai sus, legate de păstrarea patrimoniului, mai este nevoie și de o miză puternică și, din nou, de timp… dacă vrei ca întreaga comunitate să intre în joc, cum a fost în cazul nostru, la Corlățel. 

Dorul, la fel ca și patrimoniul, este despre lucrurile cu adevărat importante. De fapt, dorul este patrimoniul personal. Am pornit de la cei plecați pentru că atunci când iei distanță lucrurile se cern, cele mai importante ies la suprafață. Cele 100 de doruri sunt de fapt valori de patrimoniu ale oricărui om și oricărui loc. Găsim printre ele doruri cât se poate de generale și aplicabile oriunde, dar și unele particulare. Ele toate, „contabilizate”, formează o identitate culturală a unei comunități. Dar e mai mult decât contabilitate atunci când oamenii devin conștienți de lucrul ăsta. Și mai trebuie pus în valoare acest patrimoniu, iar noi am ales să o facem printr-un traseu cultural. Aici îmbinăm cultura cu mișcarea. Discurile de fier, reperele care îl marchează, sperăm să devină chiar o atracție turistică. Cel puțin pentru corlățenii plecați pe alte meleaguri, atunci când revin. Poate, cine știe, vor deveni chiar sursă de inspirație și pentru alte comunități.

Dorul e ceva greu de explicat, dar dacă v-ar întreba cineva despre ce e proiectul 100DeDoruri, ce i-ați spune?

Larisa: Dorul e o bucățică din sufletul tău când ți-a fost bine, drag, bun, frumos și după care tânjește cumva sufletul tău de acum. Bucățică de suflet păstrată cu grijă și la care te gândești cu nostalgie și poate cu lacrimi în ochi. 

Proiectul nostru s-a născut și a crescut din aceste doruri culese de la cei plecați, dar și din poveștile celor din comunitatea Corlățel. Apoi a căpătat si formă – forma unui traseu cultural ce leagă aceste doruri, dar și a unui eveniment plin de VIU, în care întreaga comunitate este împreună si redescoperă aceste doruri prin cele 10 repere: oameni, obiecte, legende și povești, gospodării, îndeletniciri, cântece și dansuri, locuri, gastronomie, construcții și tradiții.

De ce Corlățel?

Larisa: Am ales Corlățel să fie pionier în acest proiect (pe care ne-am dori să-l extindem și în alte sate) din 3 motive: 

Buna colaborare cu dna. Daniela Răveanu în proiectele Asociației Lume Bună – colaborare de peste 4 ani. Dna Răveanu este atât un cadru didactic dedicat, cât și un bun administrator al școlii, fiind și director de peste 10 ani.

Faptul că există mulți copii care au părinții plecați la muncă în străinătate – acest lucru fiind un element important pentru a chestiona dorurile și a afla care sunt acele doruri speciale pentru cei din diaspora.

În plus, zona Mehedinți a reprezentat o provocare pentru noi din punct de vedere al traseului cultural: nu este un sat în apropiere de București (multe ONG uri și companii fac proiecte în apropierea orașelor mari) și nici într-una din cele mai recunoscute din punct de vedere al turismului cultural, cum sunt Brașovul, Timișul, Bucovina… Am vrut să arătăm tocmai că patrimoniu valoros există oriunde, doruri care-l definesc sunt oriunde, proiectul acesta este aplicabil oriunde.

Cu ce impresii ați rămas după 20 iunie, când am inaugurat și am parcurs împreună traseul celor #100DeDoruri?

Larisa: Atunci când am pus pe hârtie conceptul proiectului am avut un sentiment de entuziasm creator,  apoi când l-am agreat cu Melania am avut intuiția că va ieși grozav- cu toate astea pe viu a fost și mai și. 20 iunie rămâne în memoria proiectelor Lume Bună ca o zi cu energie, bucurie și multă EMOȚIE- și nici nu putea fi altfel când e vorba de… 100 de doruri. Și o să mai spun ceva ce am gândit în acea zi – „Nu are cum să nu iasă bine totul pentru că este 20 iunie și mă simt protejată de bunicul care m-a crescut și care ar fi făcut pe 20 iunie vârsta de 96 de ani.” Și mai recunosc că mi-au dat lacrimile de emoție, dar și de bucurie că toți cei 30 de copii au ajuns cu bine la final, după ce au parcurs cei 10 km însoțiți de 3 mașini cu profesori și echipajul poliției, care a dirijat circulația pe acest traseu. 

Am realizat că oamenii au nevoie de acest gen de evenimente pentru a fi împreună ca o comunitate, pentru că și-au pierdut mult din sentimentul de împreună. Când eram mică și se întâmpla un eveniment în satul în care am copilărit toți oamenii veneau, erau târguri, sărbători, hore. Acum, din păcate, mulți părinți sunt în alte țări și nu pot fi alături de copiii lor și de comunitate. 

Evenimentul a avut în centru peste 150 de copii din Corlățel și Valea Anilor, a fost o încântare pentru toți cei prezenți și dovada cea mai bună este faptul că profesorii își propun ca de acum înainte să sărbătorească anual de Ziua Satului Corlățel și Ziua Celor 100 de Doruri. 

La mulți ani Traseului Cultural 100 de Doruri!