DOR de România, dor de Acasă

Luna iunie la Lume Bună este o încununare a eforturilor nu de peste an, ci de peste ani! Suntem mândre că Asociația Zi de Bine (campioni ai mobilizării oamenilor pentru a ajuta acolo unde este cea mai mare nevoie) ne-a ales pe noi, cu proiectul 100 DE DORURI, ca fiind cauza lunii iunie.

„Dor e unul dintre acele cuvinte proprii românești care poartă în ele o taină ce nu poate fi ușor explicată, deși sentimentul este universal. Iar bine-cunosctul cântec popular leagă dorul de Corlățel. Mulți români pleacă departe și nu se mai întorc decât rar la copiii sau părinții lor. Sunt sate întregi care se destramă, care sunt ținute laolaltă numai de amintiri și dor. Comuna Corlățel, ascunsă la vreo 7 km de orașul Vânju Mare, nu face excepție decât prin proiectul pe care îl desfășurăm aici, în luna Iunie, împreună cu Asociația Lume Bună.”

Intrați pe site-ul Zi de Bine și țineți-vă bine, pentru că o să vă zguduie un pic ce citiți.

Tu ce doruri ai?

Voi, cei care ați copilărit în România și care, de mai mulți sau mai puțini ani, ați plecat spre alte zări, ce doruri aveți? Dați-le glas! Scrieți-ne despre ele și vă mai alinați un pic ofurile.

Vă lansăm invitația de a completa (anonim) un foarte scurt chestionar la început de iunie, pentru că are legătură cu copilul din fiecare.

100 DE DORURI

Proiectul nostru așa a pornit, de la cei mulți plecați din țară din Corlățel, la fel ca din atâtea alte sate românești. E greu să fii departe de oamenii, locurile și obiceiurile dragi…. Distanța însă mai poate fi privită și ca o lentilă, subiectivă și obiectivă în același timp. Te face să cerni lucrurile, să conteze cele mai importante. Dorurile, puse în oglindă cu sentimentele celor rămași acasă, devin esența unei comunități.

I-am chestionat mai întâi pe corlățenii de aici și de departe să vedem care sunt aceste lucruri, cele mai importante pentru ei.

Iată unele din dorurile lor:

Iubesc casa în care am crescut, ea apare mereu în visele mele alături de familia mea (părinți și frați). Uneori, în vis, îi simt mirosul și aud râsetele noastre vesele… Iubesc casa părintească exact ca pe o ființă.

Tradițiile, pentru că mă fac să nu-mi uit rădăcinile.

Cozonacul, deoarece este o tradiție de sărbători și de sărbători suntem toți.

Banca de la poartă pentru că acolo stau batrânii și spun povești frumoase.

Îngrijitul animalelor, când ieșeam la păscut, treceam peste pârâu și ascultam cântecul păsărelelor.

Obiceiurile pe care le respectă familia mea din generație în generație.

Tabloul părinților mei, fața de masă pe care mama o scotea doar de sărbători și perna copilăriei mele…

Jucăria mea preferată, pixurile colorate, ghiozdanul cu cărțile.

Copiii și profesorii din Corlățel cred că prin educație și prin găsirea și prețuirea acestor valori ale satului pot să și-i apropie sufletește pe cei plecați. Totodată devin ei înșiși mai puternici atunci când își cunosc și înțeleg mai bine rădăcinile.

Despre cum am descoperit și cercetat toate aceste valori, materiale și imateriale ale satelor Corlățel și Valea Anilor (care formează comuna Corlățel) la atelierele pe teme de patrimoniu, scriere creativă, arhitectură și fotografie vă povestim în articolul următor.