Școala din Piscu își face apariția din timpurile când scrierea se făcea în lada de nisip (1860), fiind una dintre cele mai vechi instituții educaționale din sudul Moldovei. În semn de aleasă prețuire față de primul învățător al școlii din Piscu, în anul 1995, la aniversarea a 135 de ani de la înființare, s-a luat decizia adoptării numelui ”Dimitrie Luchian”, pentru școala din centrul civic al comunei.
În prezent avem înscriși un număr de 328 de elevi: 170 la ciclul primar și 158 la ciclul gimnazial.
PUNCTE FORTE:
Elevii școlii noastre au participat în ultimii ani la numeroase concursuri și olimpiade școlare.
Menționăm rezultatele obținute de elevii noștri la olimpiadele de limba și literatura română, religie, biologie, lectura și universul cunoașterii prin lectură, fizică:
2020: nivel județean- 2 premii II, 1 premiu III, 2 mențiuni;
2019: nivel național- 2 Premii I, nivel județean- 1 premiu I
2018
nivel județean -1 mențiune
2016: nivel județean-1 mențiune
Implicarea cadrelor și elevilor în proiecte și parteneriate de dezvoltare școlară este cunoscută la nivel județean și național, în acest sens menționăm:
Proiectul național ,,Digitaliada” este implementat din 1.09.2016-31.08.2020, la nivelul tuturor claselor de gimnaziu la disciplinele matematică și informatică și TIC. Proiectul ,,Digitaliada” este avizat MEC, activitățile vizează în principal dezvoltarea competențelor digitale ale elevilor prin utilizarea de softuri digitale și aplicații. Pentru realizarea activităților ambele unități școlare au fost dotate cu câte un laborator digital mobil format din 45 tablete, echipamente audio-video și pentru multiplicarea materialelor didactice.
Proiectul ,,Alimentația și mișcarea-soluții pentru menținerea stării de sănătate” 2019-2020
Proiectul educațional ,,Pasiunea mea teatrul” 2017
Proiectul ,,Veșnicia s-a născut la sat” realizat în parteneriat cu ISJ Olt, 2017 ,, Scena Creativ la sat” realizat în parteneriat cu Asociația Lume Bună-București, perioada 2016-2019 ,,Club ACTIV CELS” realizat în parteneriat cu Asociația Lume Bună-București, perioada 2019-2020
Proiectul ,,RESPECT” realizat în parteneriat cu Asociația Magister XXI a cadrelor didactice pensionare din Galați, 2018
Proiectul ,,LA BUNICI” realizat în parteneriat cu Centrul Multifuncțional de servicii sociale Galați pentru persoane vârstnice, 2018
Festivalul județean de colinde ,,Flori dalbe-flori de neam” organizat în parteneriat cu Consiliul Local Piscu și Parohia ,,Nașterea Maicii Domnului” sat Vameș, comuna Piscu- editia I 2018, ediția a II-a 2019
Proiectul județean ,, Stropi de bucurie” realizat în parteneriat cu Centrul multifuncțional de servicii sociale ,,Speranțe pentru vârsta a treia” Galați, 2016
Proiectul,,Școala Zero Waste” proiect al Asociației Ecostuff România, 2017
Proiectul ,,Let s be eco!” proiect al Asociației Let s do it România, 2017
Proiectul ,,Alimentația și mișcarea soluții pentru menținerea stării de sănătate” proiect al Colegiului de ind.alimentară ,,E.Doamna” Galați, 2018 Proiectul „Brickstones-made in Europe”proiect European Erasmus inițiator Șc.gimn.Independența Galați, 2015
PUNCTE SLABE:
Deși avem o activitate bogată, rezultatele școlare ale elevilor noștri sunt bune, dotarea spațiilor școlare este foarte bună pentru viitor ne-am dori:
- Să creștem performanța școlară a elevilor la disciplinele de bază prin implicarea elevilor în activități de pregătire remedială pe timpul vacanțelor școlare;
- Să îmbunătățim curtea școlii cu spații amenajate pentru susținerea unor activități școlare și extrașcolare în aer liber;
- Să amenajăm un spațiu plăcut de lectură la nivelul bibliotecii școlare;
- Să împrospătăm dotarea bibliotecii cu cărți pentru lecturi din autori contemporani;
- Să implicăm în activitățile noastre extrașcolare cât mai mulți elevi și părinți prin crearea unui club de voluntariat;
- Să realizăm pentru colegii preșcolari un spațiu de joacă în curtea grădiniței;
- Să reamenajăm în culori vesele sălile de clasă și holurile școlii.
REZULTATE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ
In anul 2020 la Școala gimnazială ,,Dimitrie Luchian” Piscu am avut 38 de elevi absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre aceștia 18 au obținut la Evaluarea Națională medii peste 8,00 ceea ce reprezintă 47% din numărul de elevi absolvenți. Putem spune că rezultatele elevilor noștri s-au situat la nivel egal cu al școlilor din mediul urban, 10 dintre elevi fiind situați în topul primilor 100 de elevi la nivelul județului Galați.